Cand soarele rasare, am o singura alinare: ca mai pot trai visand. Asta e tot ce mai am momentan, vise si iluzii.Oare, este atat de bine sa dai cuiva iluzii, sperante?Oare, chiar atat de bine te simti atunci, cand cineva chiar crede in tine si isi pune o speranta in tine? Atunci, cand cineva chiar incepe sa tina la tine si tu nu faci altceva decat sa te joci, oare, chiar atat de bine e?
Vreau sa zbor, sa ma duc undeva departe, sa pot uita, odata cu trecere timpului, tot ce am acum, sau mai bine zis toate visele si iluziile care mi se zbat prin cap si suflet. Vreau sa zbor si sa iau cu mine doar ceea ce merita, dar, oare, ce merita?Cateodata, ma gandesc ca as vrea sa plec departe, sa fiu singura, sa incep totul de la zero, dar imi dau seama ca nu as putea sa ma descurc singura. Poate ca ,daca as fi pusa in aceasta situatie ,as gasi puterea necesara sa incerc sa imi fac o noua viata,alti prieteni. Asta nu inseamna ca cei pe care ii am ( nu multi) ii voi da deoparte. As gasi puterea sa merg mai departe, asa cum o gasesc mereu dupa fiecare deziluzie si dezamagire de care am parte.
As vrea sa zbor, dar mai mult de atat, as vrea sa stiu daca i-ar pasa cuiva de asta, daca asa ar realiza cineva ca imi duce lipsa. Asa se spune, ca recunosti si apreciezi valoarea cuiva doar dupa ce acesta nu mai e langa tine si ca asta e intotdeauna prea tarziu. Oare, asa ar fi si cu mine? Sau ar fi ceva ce nu ar afecta prea multa lume?
DAR CU TINE? TE-AI INTREBAT VREODATA ?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu