COPACUL FERICIRII

Zambeste tuturor.
Construieste un album de familie.
Numara stelele. Imita o persoana pe care o iubesti.
Suna-ti prietenii. Spune-i cuiva “Mi-e dor de tine!”
Vorbeste cu Dumnezeu. Redevino… copilul de altadata.
Sari coarda. Uita cuvantul “ranchiuna”. Spune “DA”.
Tine-ti promisiunile. Razi! Cere ajutor. Schimba-ti pieptanatura.
Fugi……. Canta……. Aminteste-ti de o aniversare. Ajuta un om sarac.
Termina un proiect. Gandeste! Iesi pentru a te distra. Ofera-te voluntar.
Rasfata-te intr-o baie cu spuma. Fa cuiva o favoare. Asculta cantecul greierilor.
Viseaza cu ochii deschisi. Inchide televizorul si vorbeste. Fii amabil!
Da-ti voie sa gresesti. Iarta! Multumeste-i lui Dumnezeu pentru soare.
Arata-ti deschis fericirea. Fa un cadou. Accepta un compliment. Priveste atent o floare.
Interzice-ti sa spui “Nu pot!” timp de o zi. Traieste-ti clipa! Continua o traditie
a familiei. Incepe o alta zi. Astazi nu iti face griji! Exerseaza curajul in lucrurile mici.
Ajuta un vecin la greu. Mangaie un copil care sufera. Asculta un prieten.
Priveste fotografiile vechi. Imagineaza-ti valurile marii. Joaca-te cu jucaria ta
preferata. Da-ti voie sa fii simpatic. Saluta-ti primul noul vecin.
Fa pe cineva sa se simta bine-venit. Promite cuiva ca il vei ajuta.
Aminteste-ti ca nu esti singur. Lauda intreit o fapta buna.
Primeste in sufletul tau si in casa ta un catel de pe strada.
Hraneste-l! Vorbeste-i! Pastreaza-l!
Sterge lacrimile de pe un obraz.
Cumpara-ti o ciocolata.
Imparte-o cu un
pofticios. Fii iar
curios. Gaseste
un lucru nou,
ceva frumos,
ceva interesant.
Da-te in leagan.
Citeste o poveste.
Povesteste-o unui
copil. Scrie o poezie.
Daruieste-o “jumatatii” tale.
Stai drept. Sadeste un copac.
Multumeste-le celor de la care ai invatat.
Sadeste si tu un arbore al vietii in inima si sufletul cuiva!

AMINTIRI...

Am spus ca am uitat. Dar imediat dupa ce am spus-o, norul cel greu si plin de urgie s-a abatut asupra mea. Mi-am amintit. O fi fost de vina banca pe care m-am asezat. Poate ochii tulburi si incercanati pe langa care am trecut. Poate dimineata prea rapida care nu-mi da voie sa ma bucur incet de dulceata noptii si a uitarii. Poate cafeaua asta care mi se pare cam amara fara lucrurile de odinioara care obisnuiau sa-mi fie dragi. Poate felul ravasit in care m-am trezit de dimineata sau poate ca blestematele astea de vise impaturite atat de prost in propriile dorinte si mai ales pe timp de noapte.

Amintiri... dragile noastre amintiri... cum vin ele ca o incursiune blanda si trecatoare intr-un trecut dus, ingropat, rasgropat, dar neinviat din morti si te imbratiseaza cu dragoste si dor. Amintirile... besmeticele, frumoasele, naivele, viclenele, inselatoarele, asteptatele vin involuntar, nu cand le ceri tu. Te lovesc pe neasteptate si coltul cel mic de inima se umple de fericire, caldura, nostalgie, amaraciune, tristete, viata si reinviere. Ah.. cum vin ele... cum pleaca....

Tocmai cand le crezi departe, la mii de ani lumina de tine, de trairile tale si de ceea ce ai simtit vreodata... se gaseste un ceva care nu te lasa sa le rupi odata pentru totdeauna fiinta. Dar trecutul te vrea. Se incapataneaza sa revina. Si lui i-a fost dor de tine. Si tie. Si ce imbratisare mai dureroasa, mai pasionala si mai imposibila ca aceasta poate exista in universul tau, in lumea altora....

Amintiri, scumpe amintiri, cum loviti voi cu putere in moalele sufletului... si apoi va duceti... linistit. Prea linistit. Cum zguduiti sufletele pentru cateva secunde si apoi le lasati in transa, cum umpleti goluri pe care prezentul refuza sa le aduca. Si cum apoi... plecati... Hain si las! Ca si cum nu ati fi fost. Si lasati lumea in dor si durere, fugind in stanga si in dreapta si impiedicandu-va in hatisurile confortabile si reale din prezentul prea actual, prea departe de trecut. Cum fara voi sunt un nimic, cum ma demontati usor si ma faceti din cioburi la loc... Cum umpleti ochii de lacrimi si gura de zambet, cum strangeti sufletul si dati palpitatii trupului... Dar... cum reusiti?... Nu sunteti decat niste biete amintiri. Iar eu... eu sunt reala. Eu sunt aici.

DOAR SPUNE-I...

Spune-i ca nu are nicio vina, ca nu exista niciun vinovat. Viata e tot timpul incurcata. Spune-i ca nu a fost o drama, ci o realitate in mai multe acte. Spune-i ca nu a fost o tragedie, ci o impletire fireasca de visuri, vise si veridicitate.

Spune-i ca nu m-a ranit... Nimic din tot ce-a fost spus si a fost intamplat nu m-a atins. Sau daca da, mult prea putin... Nu m-a durut. Ochii astia senini pe care i-a iubit n-au varsat o lacrima. Spune-i ca nu are nicio vina, ca nu exista niciun vinovat... Viata e tot timpul incurcata. Spune-i ca nu a fost o tragedie, ci o impletire fireasca de visuri, vise si veridicitate. Spune-i ca nu a fost o drama, ci o realitate in mai multe acte. Spune-i ca nu s-au tras inca cortinele, ca urmeaza noi si noi reprezentatii... Spune-i ca iubesc simplu cu aceeasi inima pe care a legat-o odinioara cu noduri complicate. Aminteste-i ca pe unde a trecut o data, nu se mai trece asa usor a doua oara.

Spune-i ca usile se inchid de cele mai multe ori cu un scop si ca doar cei ca mine, cu pielea fripta si sangele tare, isi gasesc drumul pe fereastra. Spune-i, da, ca am fost tare. Spune-i ca nu a existat niciun moment in urma sa cand ochii mei vedeau doar amintiri colorate. O sa creada ca sunt fraiera si slaba. Poate ma stia de piatra... Spune-i ca am inhatat din nou iubirea si ca incerc sa gasesc in ea pe cea adevarata.

Spune-i ca un alt el este langa mine acum chiar daca poate nu-l mai intereseaza. El este langa mine... Spune-i ca nu l-am visat niciodata. Sa nu creada ca din cauza lui mi s-au inchis portile dorintelor sau ca ceruri nemiloase imi refuza pana si minciuna viselor. Spune-i ca incerc incredibil, ca ma straduiesc mult, ca nu i-am mai dorit niciodata bratul. Inca un pic, cat sa intind mana si sa strang cenusa din amintire si reusesc imposibilul. Aminteste-i toate astea...

Spune-i ca iubirea sau lipsa ei nu m-au transformat niciodata in monstru, ca sunt calda, vie si frumoasa. Port inca intre coaste lucrul invizibil pe care toti il poreclesc intr-un mod bizar suflet. Pricajit si palid, e inca acolo si are sanse sa creasca mare din nou. Spune-i ca sufletul asta pitic o sa iubeasca din nou, sunt 99 din 100% sigura de asta. 5 degete intregi nu s-ar topi la foc mocnit din cauza asta.

Spune-i sa-si stearga ranjetul ingamfat de pe fata ca eu am invatat din povestea asta niste lectii. Niciuna din ele banala. Sunt toate grave, nu mai mi se par deloc amuzante. In cinstea lor, gura mea nu mai poate sa rada pana la urechi. Spune-i ca am uitat noptile cand imi juca prin par, zilele cand luam visele unul cate unul si le transformam in vata pe bat si serile cand imi sufla prin carne si imi soptea in urechi. Spune-i ca n-am uitat cum m-a imbratisat cand aveam si cum m-a sarutat atunci cand imi doream. Spune-i ca n-am uitat cum am plecat... Spune-i ca dupa eu m-am nascut splendida a doua oara.

SCRISOARE CATRE TRECUT

Ramas bun de tot, trecutule! Sa revii doar cand nu mai ma doare. Pentru astazi, atat am putut sa-ti spun de bine. Cu indiferenta, ti-a scris cineva care a facut parte din tine.

Iubitul meu trecut, draga ceea ce ai fost

Sa nu crezi ca iti scriu tie doar pentru ca nu am cui altcuiva sa ma adresez. Sunt ceva oameni carora le-ar fi drag sa ma auda. De ce nu le scriu lor, de ce nu scriu vietii? Nu ii scriu Destinului caci uneori trage de sfori inaintea mea, nu Sufletului Pereche caci de cate ori nu l-am intalnit, nu Viitorului ca vreau sa-mi lase increderea si speranta in el, nu Iubirii ca este cea mai perfida si inselatoare entitate din univers, nu lui Fat-Frumos ca am crescut mare, prea mare si trist ca sa mai cred in povesti de minciunele, nu norocului ca am observat ca este fustangiu si ca se tine scai mai mult dupa altii, nu zeului care aduce banii, caci aduce si invidia si meschinaria si rautate, nu celui care te-a tinut la san, nu gurii care ti-a dat sa mananci cu frumosul si delicatete, nu mainilor care te-au creat omeneste din varf de degete si iubire, nu cuvintelor care te-au facut sa zaci acolo unde esti.

Iti scriu tie, draga trecut, si sa nu te astepti sa-ti scriu cuvintele frumoase cu care te obisnuisem. Iti scriu copilareste si de aceea iti poate parea absurd. Am puterea sa te aud si te-as ruga sa-ti retii comentariile tale rautacioase: “La varsta ta, mie mi-ar fi teama de ridicol”... Dar tu m-ai apropiat de varsta, tu m-ai imbatranit, tu mi-ai asezat negurea in priviri si plasa infama de pe inima, tu m-ai maturizat fals si cu toate acestea iata-ma pe mine tot aici, incercand sa-ti arat cum sunt, cum nu eram. Tanara mult, umpluta ochi de viata, plina de inocenta, de nadejde in oameni, mai decat ma stiai.

Iti port ceva pica si sa stii ca nu am uitat tot ce mi-ai promis si ai lasat sa se duca in vant, pe ape si-n pamant. Daca si tu pastrezi ceva amintiri laolalta cu regrete, in viata ta sa nu mai faci raul si altora, sa nu mai arunci cu deznadejde si amagire in stanga si in dreapta. Lasa-i sa te cinsteasca daca le-ai fost drag si bun. Lasa-i sa te blesteme daca le-ai fost urat si trist. Daca i-ai facut sa ii doara si sa-si poarte durerea si in viitor, lasa-i... lasa-i sa te lase in urma ! Sa-i crezi si sa-i crezi cand spun ca nu vor sa-ti dea drumul ca nici ei nu stiu ce spun. Sa nu cumva sa crezi ca eu stau ziua intreaga sa intorc filele tale si ca fiecare pagina se lasa cu cate o smiorcaitura. Unele fosnaie prea greu si miros tare a frunze putrede de se fac pulbere in soarele rasare. Pe astea, dragule, pastreaza-le pentru tine! Restul imi raman mie.

CUM SUNT DE FAPT EU?

Iubesc fiecare anotimp in parte.

De ce iubesc toamna?
Pentru ca este singura care ma poate umple de nori si-mi poate tatua ploi pe trupul gol; imi poate sopti in culorile ei aurii: "Capul sus, lumea e a ta!".

Atunci mi-as dori sa am o esarfa mare care sa miroase a toamna tarzie, a fructe zemoase si dulci care sa-mi iubeasca trupul; poate chiar sa aiba toamna pictata pe ea.

De ce iubesc iarna?
Pentru ca imi topeste fulgii pe trup si ma lasa sa imi rup si ultima iubire din fiecare amintire soptindu-mi: "Fii tu!". In momentul acela ma arunc in zapada si simt miros ud, apoi de iarba, caci e un final de iarna fericit.

M-am gandit ca as avea nevoie de acest anotimp in fiecare zi in care ma trezesc si ma intreb: "Eu cine sunt si cum am ajuns aici?" O esarfa mare din fulgi cu miros de iarna m-ar face un om fericit; ar fi regasit sensul lui Eu si locul lui Tu. E simplu!

De ce iubesc primavara?
Pentru ca zambesc atunci cand miros frumoase zambile; atunci imi curge prin vene o amintire si timpul sta in loc. Razand ii spun: "Sunt stapana pe tine!Stop joc!".

O panza pictata in roz pal, lila si crem cu reflexii aurii imi infasoara tot trupul. Mirosul de flori primavaratice imi infunda narile si sta acolo pana se umezeste incet. Stiu sigur ca in clipa aceea as putea sa aflu doar un adevar, cautat zile si nopti in sir.

De ce iubesc vara?
Pentru ca este singurul anotimp in care nu am nevoie de nimic sau ar fi perfecta o esarfa mare in culorile florilor de camp atat de vii. Acum ca am propriile mele anotimpuri pot sa plang sau sa rad cand simt!

Anca Ciobanu

CE NU STIAI DESPRE MINE SI VEI AFLA ASTAZI

Te-am intrebat cine sunt in viata ta si mi-ai spus sa-mi tin gura. Te-am intrebat ce-mi doresc de la viata si ai tacut… un timp mult mai lung decat cel care-a trecut. Te-am intrebat ce parfum imi mangaie gatul si am asteptat rasaritul sa vad daca-ti amintesti. Te-am intrebat ce iubesc, cum si cat si ai spus: “Eu sunt tot ce stii!”. Dar nu e asa.



Te-am intrebat intr-o zi cum ma numesc si ai raspuns firesc: “Anca”. Este tot ce stiai despre femeia care era in viata ta de un an si ceva, dar eu sunt eu si-mi place cum suna asta. Te-am intrebat ce iubesc, cum si cat si ai spus: “Eu sunt tot ce stii!”, dar nu e asa. Ma iubesc, ador sa scriu poezii, sa respir, sa scriu texte mici sau comedii. Cred in divinitate si mi-e frica de moarte, dar de unde si mai ales DE CE sa stii?

Te-am intrebat de muzica pe care eu o ascult si mi-ai insirat nenumarate melodii, dar ai uitat ca traiesc in lumea sufletelor vii ce vibreaza si au propriile lor melodii. Te-am intrebat de culorile pe care le iubesc si ce-mi doresc plin de culoare si splendoare in viata mea. Ai raspuns sec: “Verde, mov si gri.” Nu, ador de fapt toate culorile moarte sau vii, vesele sau triste, inchise sau deschise.

Te-am intrebat ce parfum imi mangaie gatul si am asteptat rasaritul sa vad daca-ti amintesti. Chanel, Lacroix, Dior nu ma incanta. Eu am un parfum mult mai frumos -cel care ti-a intors inima si mintea cu susul in jos.

Te-am intrebat ce-mi doresc de la tine si tu m-ai sarutat. Mi-ar fi placut sa ma strangi de mana, sa-mi spui noapte buna si sa adormim…impreuna, dar ai uitat! Te-am intrebat cine sunt in viata ta si mi-ai spus sa-mi tin gura; talentul e de ajuns; dar nu e asa. Nu e talentul innascut si nu scriu cand ploua sau cand e frig, cand dorm sau cand ma plimb.

Te-am intrebat ce-mi doresc de la viata si ai tacut… un timp mult mai lung decat cel care-a trecut. Imi doresc o mare si grandioasa iubire, o carte despre cuvintele nebune, cativa copii frumosi si sanatosi, o casa intoarsa pe dos, o mie de parfumuri cu miros de citrice si pe cineva care sa nu stie sa critice. Acum te intrebi cum de nu stiai toate astea. E trist, dar finalul ramane deschis si poti afla mai multe cautand.

Sursa:Anca Ciobanu

DRUMURI SI CAPAT DE DRUM

Sunt multe drumuri care s-au inchis, drumuri pe care s-au semnalat inzapeziri, drumuri pe care nu o sa le mai strabati, drumuri peste care crezi ca mai poti reveni, drumuri pentru care ai da orice sa le simti mangaierea prafului de sub picioare, drumuri de care stii ca o sa ti se faca cu durere dor, drumuri pe care o sa le regreti, drumuri pe care nu o sa le poti uita. De unde stii ca drumul care ti se deschide o sa fie cel mai bun drum pentru tine?

Quo vadis? Incotro? Incotro mergi tu? Daca, daca as sti si eu... Daca as sti, cel putin mi-as retine lacrimile, durerea si neputinta care curg acum prin sufletul si ochii mei... Daca as sti... Sunt nervoasa si imi vine sa plang. Daca as sti eu mai bine ca tine... Plang pentru ca nu mai stiu sa merg. Plang pentru ca urmele pasilor pe care le-am lasat in sufletul celui pe care l-am iubit incep incet incet sa se stearga. Imi vine sa plang caci stiu ca o sa se stearga de tot. Plang din cauza ca nu mai stiu spre ce orizonturi sa privesc.

Plang pentru ca toata lumea a fost prinsa la un moment dat la o rascruce de drumuri, dar nimeni nu vrea sa-ti spuna cum se trece. Plang caci imi este dor sa prind radacini intr-un loc. Si m-am saturat de atata ratacire... Daca as sti ce nume exotic sau cat de aproape este acel loc in care as putea sa imi cresc sufletul, speranta si visurile din nou... poate ca as merge taras sau in genunchi pana acolo. Numai sa-mi arati cu degetul locul, numai sa-mi spui persoana care sa ma indrume spre el, numai sa-mi soptesti la ureche numele persoanei care ma asteapta la capatul lui, doar sa-mi faci o schita a viitorului care mi se deschide dincolo. Cand toate pamanturile ti-au fost refuzate, spre ce ceruri sa intinzi ochii? Daca as sti numai...

Nu vrei niciodata sa pierzi urma drumului pe care te-ai obisnuit sa mergi, pasii pe care ai invatat sa-i faci, mainile pe care a trebuit sa le strangi si sufletele pe care ai obisnuit sa te adori. Nu vrei niciodata sa simti cum pamantul iti luneca de sub picioarele si ca picioarele tale nu mai se simt bine pe pamantul pe care se afla, ca ar vrea pe un teren mai linistit, mai lipsit de griji. Rareori vrei sa accepti ca mai departe de atat nu poti sa mergi. Dar trebuie la un moment dat. Trebuie sa te rupi de o anume persoana, sa pleci tu prima, sa-l lasi sa aleaga drumul pe care viata sau destinul i le-au harazit sa fie mai puternice decat tine. Trebuie sa-l eliberezi. Ca sa te eliberezi. Trebuie sa pleci dintr-un loc. Ca sa-ti fie mai bine in altul. Decizia trebuie luata pentru ca altfel nu se poate.

Amanare nu mai exista, rabdarea s-a dus de mult, timpul nu te mai iarta. Eliberarea este cea mai grea etapa caci ne place sa traim prinsi, captivi in existenta unui ceva pe care il confundam cu “totul”. Uneori drumurile pe care alegem nu sa mergem, ci sa plutim sunt nisipuri miscatoare. Tu nu le creezi, sunt ele care te inghit cu totul. Eu incotro? Tu, iubire, incotro? Unde viata? Ne-am intalnit oare cu adevarat pana acum? Ne vom intalni vreodata?...